FC Vaslui primeste astăzi, 30 iulie, pe teren propriu, vizita echipei Petrolul Ploiești în etapa a II-a a campionatului, sperând să câștige primele puncte din acest sezon de Liga 1.
Meciul va fi transmis în direct de Digisport.
FC Vaslui este obligata sa câștige meciul din aceasta seara, meci în care întâlnește, pe teren propriu, Petrolul Ploiești, echipa proaspăt promovata.
Interdicția de a transfera jucatori pe care o suporta in aceasta perioada clubul FC Vaslui si-a lasat amprenta asupra jocului prestat de echipa moldava. Grupul jucatorilor nu pare deloc omogen iar jocul echipei lasa de dorit. Jucatorii par mai degrabă plictisiti de coechipierii lor si prea putini par sa-si doreasca cu adevarat sa joace pentru echipa. Unii nu mai joaca nici pe departe ce jucau in sezonul trecut, altii fac greșeli când te aștepți mai putin, iar alții, dupa cum spunea și patronul Adrian Porumboiu pur și simplu nu sunt în stare sa dea o pasa la coechipier.
FC Vaslui nu arata deloc ca o echipa pregătită de acest sezon de Liga 1. In defensiva se fac multe greșeli iar apărarea echipei moldave nu e deloc sigura iar lucrurile par sa meargă tot mai rău pentru FC Vaslui după accidentarea căpitanului galben-verde, Gabriel Cânu, din meciul cu Twente. Atacanții nu pun în pericol prea mult poarta adversa iar mijlocul nu funcționează cum ar trebui. Cu toate acestea, acesta pare meciul care ar putea sa-i pună pe jucătorii galben-verzi pe direcția buna.
Petrolul Ploiești
Petrolul vine la Vaslui după o victorie în prima etapa împotriva campioanei en-titre, Otelul Galati, si spera sa se intoarca cu 3 puncte de pe terenul echipei FC Vaslui.
Petrolul a reusit surpriza etapei intai, castigand cu 2-1 in fata campioanei Otelul Galati, desi a fost condusa la pauza cu 0-1. De altfel, “gazarii” sunt singurii din ultimii ani care au reusit ca nou promovati in Liga 1 sa debuteze cu o victorie.
Antrenorul lupilor galbeni, Valeriu Răchită, a declarat ca Vasluiul are jucători care pot face diferența pe cont propriu si ca cele mai mari pericole pentru apărarea ploieșteană sunt Wesley, Adailton și Sânmărtean.
Te rugam sa te autentifici pentru a posta un comentariu